„Everestul mi-a provocat lacrimi” : Sir Chris Bonington despre experiențele personale în alpinism
„Everestul mi-a provocat lacrimi” : Sir Chris Bonington despre experiențele personale în alpinism
Alpinistul britanic Sir Chris Bonington vorbește despre cucerirea celor mai grandioase vârfuri din lume, despre cum a rămas activ la vârsta de 80 de ani și de ce se consideră norocos să fie în viață.
Iată ce spune el despre acest sport: “Cel mai dificil lucru în alpinism este să-ți iubești la fel soția, copiii și totuși pasiunea pentru a continua cu această activitate periculoasă să rămână la fel de puternică. Am prieteni care au renunțat la alpinism când s-au căsătorit și au avut copii. Eu nu am făcut-o. Cred că dorința de a-mi forța limitele a fost prea mare. În alpinism trebuie să fii puțin egoist, fiecare aventurier trebuie să fie așa.”
Prima aventură te va stimula sau îți va pune capăt pasiunii.
Prima dată am escaladat Snowdon. Eram încă total nepregătit la vârsta de 16 ani și a mai intervenit și o avalanșă. Prietenul meu, Anton, care era cu mine,nu s-a mai întors pe munte niciodată după această experiență și are o carieră strălucitoare de avocat. Dar eu, eu am avut un sentiment de entuziasm. Am găsit acea experiență perfectă pentru a ne stimula. El însă a crezut că e îngrozitoare. Această atracție spre necunoscut, spre sălbăticia munților m-a condus la alpinism de fapt.
Alpiniștii sunt niste competitori acerbi.
A fost o adevărată întrecere pentru a deveni prima echipă britanică ajunsă pe partea nordică a masivului Eiger. O mulțime de alpiniști britanici au vrut să fie primii. Competitivitatea este o parte din acest sport. Vrei să câștigi. Vrei să fii primul.
Everestul mi-a provocat lacrimi.
Expediția spre vârful Everest din 1985 a fost una memorabilă. Au existat momente în care credeam că nu voi reuși. Condițiile erau perfecte dar când am ajuns la Hillary Step am trecut printr-o stare de deznădejde. Imaginea prietenului meu Doug Scott m-a ajutat să merg înainte. Mi-au apărut în minte numele tuturor prietenilor pe care i-am pierdut pe munte și pe Everest în special. Când am ajuns în vârf m-am prăbușit la pământ în lacrimi.
Alpinismul te învață să joci jocuri.
Chiar și în cele mai dificile expediții am timp să citesc. În ultimul timp am citit o mulțime de cărți, am jucat poker, șah și am ascultat Bach.
Nu aș pleca nicăieri fără soția mea.
Cu prima mea soție Wendy (a murit în 2014), nu am petrecut prea mult timp. Plecam de acasă timp de 6 luni, totuși ea nu a încetat să aibă grijă de mine și de copii. Acum, după ce m-am căsătorit cu Loretto, realizez că viața e finită. Nu aș face o singură expediție fără ea. Când te căsătorești la 28 de ani viața pare fără sfârșit, acum, la 80 de ani, realizez că totul e trecător, până și condiția fizică.
De acum înainte mă voi cățăra doar de plăcere.
Ne place să facem sport, în excursiile din Chile și Franța de anul trecut nu a trecut nicio singură zi fără să ne plimbăm. Ne place mult să mergem. Cățăratul a fost întotdeauna o bucurie pentru mine. A fost o adevărată încântare până pe la 60 de ani, acum nu mai e la fel, dar acea bucurie rămâne. Acum doar aflându-mă printre dealuri alături de Loreto am cea mai mare bucurie.”
Art sursa: http://www.telegraph.co.uk/men/thinking-man/everest-reduced-tears-sir-chris-bonington-life-mountaineering
