Merita? Oare chiar merita sa mori pentru un loc pe podium?
De cateva zile bune continuam sa urmarim cu sufletul la gura tragica si spectaculoasa expeditie si experienta a lui Tomek Mackiewicz si Elisabeth Revol de pe Nanga Parbat (8,123 m).
De mai multe ori m-am apucat sa scriu un articol de tip “news” despre moartea lui Tomek si spectaculoasa salvare a lui Elisabeth, dar de fiecare data m-am oprit la titlu intrebandu-ma “despre ce altceva pot vorbi decat despre moarte si tragedie?”
Sincer….despre nimic…
Omeneste totul pare simplu:un barbat, tata a 3 copii a murit, iar o femeie a scapat abandonandu-si partenerul de expeditie cu multe trauma fizice si sufletesti…
Oricat de multe titluri siropoase vom vedea precum” Death and Life on Nanga Parbat”, sau “there is life on Nanga Parbat”, totul se reduce la tragedie. Chiar daca Elisabeth a scapat, aceasta femeie a trait o tragedie ce o va urmari intreaaga ei viata.
Desi la prima vedere totul se poate lamuri intr-o ecuatie simpla, lucrurile pot fi mult mai complexe daca ne legam de un aspect pe care as dori in continuare sa-l denumesc “ambitie”.
Tomek Mackiewicz a incercat de 6 ori sa urce in conditii de iarna “Muntele Ucigas”, Nanga Parbat. De 5 ori a esuat insa a 6 oara a reusit, platind cu pretul vietii la coborare.
Un lucru este sau a fost cert cu privire la Tomek: “El a fost un om puternic si “Ambitios” asa au declarat cei care l-au cunoscut personal.
Atata de “Ambitios” incat de dragul dorintei de a intra in istoria alpinismului ca “omul care a urcat Nanga pe tip de iarna” a fost dispus sa “joace” la aceasta ruleta ruseasca tot ceea ce a agonisit o viata intreaga: cariera, parinti, prieteni, sotie si atentie 3 copii minori.
Nu suntem aici sa-l “judecam” post mortem pe Tomek, dar avem obligatia de a invata din greselile “inaintasilor” nostri.
Este adevarat ca alpinismul la mare altitudine este un sport extrem si cei care il practica traiesc adesea momente de cumpana si pericol iminent, dar…sa urci un munte care se numeste Muntele Ucigas odata, de doua ori, de 5 ori si sa nu renunti cand acesta iti spune clar si direct “Nu te las sa urci” …consider ca aceaste actiuni nu iti mai dau dreptul sa te numesti un om “Ambitios” ci mai degraba un om “Orgolios”!
Istoria alpinismului ne arata duzine de cazuri de tragedii care s-au intamplat oamenilor care au urcat muntii din “orgoliu” sau oameni care au trecut peste ceea ce inseamna logic si rational si din “orgoliu” sau dorinta de a arata lumii cine sunt si ce pot face, au ajuns sa-si piarda viata si sa lase in urma nimic altceva decat “povestea unei morti tragice dar spectaculoase”.
Ma intreb pentru ce? Sau de ce?
De ce sa lupti cu atata orgoliu cu “Muntele Ucigas”, sacrificand viitorul a 3 copii care au nevoie de tine ca tata?
Din nefericire Tomek Mackiewicz se duce in istoria alpinismului ca “omul care a murit tragic pe Nanga Parbat” fiind aclamat de cei “orgoliosi” si putin apreciat de mamele si tatii rationali care inteleg ca “a creste un copil alaturi de tatal sau este o provocare mai mare decat a urca Nanga Parbat pe timp de iarna”.
R.I.P Tomek Mackiewicz si condoleante familiei si prietenilor indurerati!
Foto sursa: Reuters website
