Oameni ai căror urme rămân nevăzute în marile expediții.

Ghizii montani și hamalii au evoluat mult de la prima escaladă pe Everest în 1953. Profesie inițiată de nativii Sherpas din zona Khumbu, Nepal, aceasta a fost preluată de numeroase comunități amplasate în zonele montane, din India și Pakistan de asemenea.

Calamitățile de pe Everest, precum cutremurul din 2015 sau fiasco-ul lui Ueli Steck și Simone Moro și-au lăsat o amprentă asupra comunității Sherpa. De la prăpastia mare creată între ghizii nepalezi nativi și echivalenții lor din vest, până la sistemul birocratic corupt care le împiedică dezvoltarea, problemele nu contenesc să apară. Cu toate acestea, hamalii Sherpa au evoluat mult în ultimele 6 decenii. De la simpli muncitori care cărau greutăți sub conducerea unui lider străin, oamenii Sherpa moderni s-au transformat în persoane independente, hotărâte care cuceresc rutele ca niște adevărați conducători.

Lucrurile nu au progresat la fel de mult și în Emisfera Sudică. Pakistan, care deține 5 din 14 masivi de peste 8.000 de m. incluzând vârful K2 și Nanga Parbat. În ciuda multor atracții, domeniul alpinismului este foarte slab dezvoltat în această țară. Peisajul superb care i-a captat până și pe Chris Bonington, Doug Scott, Alex Lowe, Reinhold Messner și Simone Moro, nu-i îmbogățește însă pe pedeștri. Îmbrăcați cu jachete cusute manual și cizme de trekking, hamalii munților din Pakistan trebuie să care între 25-40 kg pentru o sumă de 500-1.000 de rupii Pakistaneze ( echivalentul a abia 4-9 dolari). Spre deosebire de India sau Nepal unde alpinismul a devenit mai mult o plăcere, un hobby, populația din Pakistan pare să nu fie la fel de încântată de acest sport. Chiar dacă în apropierea Pakistanului s-au creat școli unde se propagă o educație referitoare la alpinism, populației îi lipsește dorința de a valorifica turismul și potențialul economic al activității.

Cei care reușesc să se descurce individual cad în capcanele întinse de forțele socio-politice de muncă din regiune. Cauzele condiției lor sunt deseori sistemice, înrădăcinate în ideologii religioase populare și propagandă. Preferința nou-născutului de sex masculin, tendința de poligamie și rezistența împotriva măsurilor de precauție pentru controlul nașterii a dus la creșterea presiunii sociale din cauza unei explozii a populației și marginalizarea femeilor. Explozia de familii numeroase provoacă incapacitatea de a educa și hrăni copiii. Un fiu singur la părinți este pus la conducerea întregului clan. Cu o reformă ideologică apropiată, nu există încă recurs iar ciclul se perpetuă de la o generație la alta.

În filmul K2 and The Invisible Footmen, Iara Lee aduce în lumina reflectoarelor aceste comunități din Karakoram. În continuă luptă pentru a-și câștiga traiul, povestea îi ilustrează pe acești oameni în ascensiunea lor, la propriu și la figurat, printre obstacole pentru a ajunge în vârful K2. Bineînțeles, fără să fie asistați și fără oxigen suplimentar. Filmul este menit să aducă o rază de speranță în întunericul în care trăiesc acești oameni.