Ueli Steck „masinaria elvetiana” a murit pe Everest!

Alpinistul elvetian a decedat aproape de muntele Everest. Corpul alpinistului, în varstă de 40 de ani a fost gasit aproape de tabara 1 in apropierea Feței Nuptse, unde acesta se aclimatiza pentru unul dintre cele mai ambitioase si incredibile proiecte de alpinism, din Himalaya: Everest – traversare spre Lhotse.
Conform publicatiei Himalayan Times si a multor alte surse diferite, Ueli Steck, a murit in aceasta dimineata, in apropiere de Fata Nuptse, aproape de tabara I, pe Everest. Trupul neinsufletit de 40 de ani, al alpinistului elvetian, a fost raportat si descoperit de un grup format din 6 salvatori.
In prezent nu exista detalii despre accident; Steck se aclimatiza, urmand ca dupa aclimatizare sa urce pe Everest, traversand Lhotse; saptamana trecuta a petrecut doua nopti la tabara II. Steck era singur, fara a fi insotit de serpasul Tenji, cu care a planuit sa traverseze obstacolele si sa ajunga in varf. Tenji nu era cu el deoarece se recupera, acesta avand puternice degeraturi.
Nu are rost sa mai spunem ca moartea tragica a lui Steck, a fost o lovitura puternica pentru alpinisti, deoarece acesta era cosiderat unul dintre cei mai buni alpinisti nu doar din ultimele doua decade, ci si din toate timpurile.
Aici aveti link-ul cu interviul acordat de Steck pentru planetmountain.com, acordat cu o zi inainte de a pleca in expeditia pe Himalaya.
Portretul lui Ueli Steck, realizat de Vinicio Stefanello, publicat pe 17 August, 2016
A descrie alpinismul, asuluui elvetian in alpinism, Ueli Steck, este dificil, daca nu chiar imposibil. Probabil ca este mult prea simplist sa ne folosim de “tehnica” sa, cu care ne-a obisnuit, si care l-a facut celebru in toata lumea. Ce este sigur insa, este faptul ca cel mai folosit adjectiv folosit in descrierile expeditiilor sale, este, INCREDIBIL, si nu doar din perspectiva recordurilor atinse, care au devenit marca sa.
Steck este mai presus de toate, o poveste si un iubitor de munte, peste orice putere de intelegere. Avea o pasiune pentru varfuri, in mod special pentru varful Eiger, care l-a vazut cum creste. O dragoste care este de cele mai multe ori exprimata prin viteza. Nu este surprinzator faptul ca Steck se putea baza pe o experienta imensa, poate chiar unica, cea a concetateanului sau, Erhard Loretan, unul dintre cei mai mari alpinisti din lume, din toate timpurile. Ueli a interpretat acea determinare in modul lui, dupa cum poate fi observant in cadrul ascensiunii sale catre Fata de Nord a Mt. Eiger si unica sa ascensiune pe traseul Heckmair. In 2007 a surprins pe toata lumea, cand a reusit sa faca aceasta excursie in doar 3 ore si 54 de minute (depasind astfel recordul anterior, stabilit de Christoph Hainz, de 4 ore si 30 de minute).
In 2008, si-a imbunatatit timing-ul, reusind sa ajunga pe varf, in doar 2 ore si 47 de minute, ca mai apoi in 2015 sa isi doboare propriul record, stabilind unul nou de doar 2 ore si 22 de minute. Daca multi considera ca ascensiunea unui alpinist dureaza in mod normal aproximativ o zi, Steck cu siguranta a demonstrat cat este de uimitor. Dar aceasta graba a lui Steck, cu siguranta nu reprezinta obiectivul sau principal. Alpinismul este mai mult decat atat. In acest context trebuie mentionat faptul ca in 2001, a facut prima ascensiune pe The Young Spider, unul dintre cele mai dificile trasee, catre Fata de Nord a Mt. Eiger.
In concluzie, Steck nu este doar foarte rapid, este si acel tip de persoana care adora provocarile, incercand de fiecare data cele mai dificile trasee pentru a ajunge la obiectivul final. Analizand mai atent, observam ca Steck intotdeauna si-a folosit inregistrarile de viteza si abilitatile de alpinism, ca si baza al activitatilor sale de escalada. Intr-adevar, recordurile inregistrate pe Eiger, mentionate mai sus, se incadreaza in aceasta categorie, la fel ca si ascensiunea pe Fata Nordica a Mt. Matterhorn (traseu parcurs in doar 1 ora si 56 de minute), Fata Nordica a Grandes Jorasses ( traseu parcurs in 2 ore si 21 minute, in 2008) si traseul Ginat, parcurs in 2 ore si 8 minute, in 2010. Toate aceste ascensiuni, reprezinta baza si argumentele, marilor sale expeditii in Himalaya. Adesea singur, adesea pe munți virgini și fețe neexplorate inca.
Perioada in Himalaya a lui Steck, incepe in 2001, cu un traseu catre frumoul Pumori (7.161m), impreuna cu Ueli Bühler. Apoi in 2005, in Nepal, mai precis in valea Khumbu, a reusit prima ascensiune singur pe Cholatse (6.440m) si Taboche (6.542m). In 2008, a facut echipa cu Simon Anthamatten, pentru a explora partea Nordica a Tengkangpoche (6.487m), inca neexplorata; aceasta incercare le-a adus amandurora , premiul Pioletul de Aur (Piolet d’Or). In 2011 a facut o ascensiune de unul singur, pe Shisha Pangma, in aproximativ 10 ore si 30 de minute. Pe parcursul calatoriei sale, a avut si o ascensiune a gigantului, gigantilor, Mt. Everest, pentru care a avut nevoie de doua incercari.
Dintre toate varfurile din Himalaya, desi Fata de Sud a Annapurna, are poate un aspect infricosator, acesta este cu siguranta muntele sau. Este varful care il solicita cel mai mult, varful care i-a indeplinit toate visele. In 2007, Steck a incercat o noua ascensiune folosind o ruta noua (in perioada in care inca nu a urcat vreun varf de 8.000m), dar a fost oprit de o cadere de roci, care l-au facut sa coboare inapoi aproximativ 300m.
Steck s-a intors imediat inapoi, in 2008, de aceasta data cu Simon Anthamatten….dar ceva aparte a avut loc in acel an, ceva dureros, sfasietor. Steck si Anthamatten au abandonat incercarea lor de a urca pe Fata Sudica, inca inainte de a incepe efectiv expeditia. Au raspuns unui apel de salvare al unui spaniol – Iñaki Ochoa de Olza, care s-a imbolnavit la o altitudine de 7.400m. A fost o cursa contracronometru, un act impresionant dar periculos de solidaritate, facut de mai multi alpinisti si serpasi, inclusiv Denis Urubko. In final, Steck dupa eforturi mari, a fost singurul care a ajuns la alpinistul spaniol, care avea nevoie de ajutor. Din pacate a ajuns prea tarziu, nu a mai putut sa faca nimic, iar Iñaki a murit in bratele sale. Aceasta a fost o lovitura foarte grea si totodata o poveste unica de solidaritate, la altitudini mari.
In 2013, Steck a conchis calatoria sa imposibila, realizand o ascensiune spectaculoasa pe Fata Sudica a Mt. Annapurna, in 28 de ore cu tot cu revenirea la baza. Traseul a fost deja parcurs in 1992, de catre talentatii francezi Jean-Christopher Lafaille si Pierre Beghin, dar cu toate acestea ascensiunea lor s-a sfarsit tragic, cu Beghin care a cazut si a murit si Lafaille care a incercat disperat sa il salveze.
Succesul lui Steck, a uimit intreaga comunitate de alpinisti din lume. Ascensiunea i-a adus acestuia un al doilea trofeu, Piolet d’Or. Steck (care nu a planuit sa urce singur dar a hotarat sa faca ascensiunea de unul singur cand partenerul sau de escalada a decis sa nu mai continue) a declarat ca ascensiunea sa a fost posibila doar datorita conditiilor meteo excelente, intalnite pe munte. O experienta pe care nu doreste sa o repete!
Steck isi continua neobosit calatoria prin munti. O calatorie care in 2015, l-a condus catre ascensiunea celor 82 de varfuri de peste 4.000m, din Alpi; ascensiunea a fost una incununata de succes, reusit sa urce pe toate cele 82 de varfuri din Alpi, in cautarea frumusetii, in doar 62 de zile.